Riyad Mahrez, fostul mijlocaș al lui Leicester, continuă seria evoluțiilor reușite pentru noua sa echipă, Manchester City, aseară punctând și oferind o pasă de gol în victoria la limită împotriva lui Watford. Poate City să încheie anul neînvinsă?

Managerii de fantasy football care l-au avut pe Mahrez în echipă vor fi fără îndoială bucuroși în această dimineață. Dacă acum un an algerianul, unul dintre artizanii succesului lui Leicester în EPL, era în căutarea unui transfer către o echipă mai puternică, Mahrez este acum un punct fix în sistemul impus de Pep Guardiola la Manchester City.

Mahrez a fost omul meciului în victoria în deplasare a echipei din Manchester împotriva lui Watford. Per total, Mahrez a fost și cel mai bun jucător din oricare dintre meciurile jucate marți. Mahrez a oferit pasa de gol pentru reușita lui Leroy Sane, înainte de a majora scorul. Algerianul impune în acest moment ritmul echipei sale și oferă o bună alternativă pentru Kevin de Bruyne, în continuare accidentat. Jocul de fantasy FootballCoin l-a notat pe Mahrez cu 67 de puncte.

Echipa câștigătoare în competiția FootballCoin de marți

Echipa câștigătoare în competiția FootballCoin de marți

Însă programul încărcat își spune cuvântul. Jucătorii lui City fac economie de efort, pregătindu-se pentru o serie încărcată de meciuri. Următorul hop pe care jucătorii lui Guardiola trebuie să îl depășească, este întâlnirea cu echipa lui Maurizio Sarri, Chelsea.

AS Monaco, una dintre cele mai titrate echipe ale Ligue 1, s-a îndepărtat de locurile retrogadante după victoria din deplasarea cu Amiens. Problemele echipei rămân evidente, cu evoluții mult sub standard din partea unor jucători precum Tielemans sau Chadli.

Falcao, liderul fostei campioane franceze, a marcat cele două goluri pentru echipa sa, ambele din lovitură de pedeapsă. Columbianul rămâne unul dintre puținii jucători ai lui Monaco ce nu pot fi învinovățiți pentru sezonul slab. Atacantul a marcat de 16 ori în 16 apariții în Ligue 1. Aseară, FootballCoin l-a notat cu respectabilul punctaj de 46.86 puncte.

Pentru că trebuie să oferim și vești proaste, alegem și prestația cea mai dezamăgitoare a serii, cea a lui Andy Carroll (West Ham). Echipa londoneză a înregistrat o importantă victorie împotriva lui Cardiff City. Dar dacă Marko Arnautovic și Chicharito Hernandez continuă să înfricoșeze defensivele adverse, nu același lucru poate fi spus de Carroll.

Atacantul nu a marcat niciodată mai mult de 9 goluri într-un sezon de la venirea sa la West Ham în 2012. Fostul internațional englez a strâns doar 5 puncte aseară în FootballCoin, evoluând, ce e drept, doar în ultimele minute ale partidei. Punctajul de aseară îi ridică scorul din acest sezon la 9 puncte (în FootballCoin), un record cu siguranță îngrijorător pentru Carroll și pentru fanii West Ham.

Restul partidelor din Ligue 1 și Premier League se dispută astăzi. Derbyul serii este, cu siguranță, întâlnirea dintre Manchester United și Arsenal. În Ligue 1, campioana, PSG, va încerca să ajungă la 50 de goluri în acest sezon, după deplasarea de la Strasbourg. Tu, ai echipele de fantasy pregătite?

Eduard Bănulescu